sâmbătă, 24 octombrie 2009

Sfîrăială si Asociaţii

- Comunicat -

Prin decizia din 21 Octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul formulat de dl. Ovidiu Ohanesian şi a hotărât că Statul Român răspunde pentru imposibilitatea punerii în executare împotriva lui Omar Hayssam a Hotărârii penale prin care acesta a fost obligat să îi plătească 2 milioane de euro, cu titlu de despăgubiri.

Anterior, dl. Ovidiu Ohanesian încercase punerea în executare a hotărârii, însă acest lucru nu fusese posibil deoarece înainte de a pleca din ţară, chiar din penintenciar, Omar Hayssam îşi înstrăinase toate bunurile.

În legătură cu acest transfer, Presedintele Traian Băsescu a declarat ca doctorul Yassim Mohammad este succesorul legal al lui Omar Hayssam.

Motivul pentru care dl. Ohanesian s-a îndreptat împotriva Statului Român este, pe de o parte, faptul că, Parchetul, iar mai apoi instanţele de judecată au respins cererea sa de a institui sechestru asupra bunurilor lui Omar Hayssam, pentru ca acesta să nu le poată înstrăina, iar pe de alta parte, faptul că, în timpul în care era încarcerat, lui Omar Hayysam, procurorul de caz a permis accesul notarului în celulă, putându-se astfel face acte de înstrăinare, generându-se astfel starea de insolvabilitate actuală.

Niciun comentariu: