marți, 4 mai 2010
duminică, 2 mai 2010
miercuri, 28 aprilie 2010
ghici cine vine la cina sambata? ANIELLO DESIDERIO
„În muzica ta există o lumină şi o profunzime care am auzit-o doar în creaţia lui Beethoven” Prof. Ernst – Fuchs Maler
Cea de-a doua seară a festivalului de chitara Iasi Guitar Festival, se doreste o continuare a editiei din 2009, când am organizat un concert premieră, prin faptul că interpretul, Goran Krivokapic, s-a aflat pentru prima dată pe o scenă românească. Considerăm ca parte din eticheta noastră aducerea la Iaşi, în premieră naţională, a unui chitarist de renume mondial.
De aceea, anul acesta invitatul nostru este Aniello Desiderio.
Sambata 1 mai, incepand cu ora 19.00, veti putea urmari „Cel mai strălucit talent al deceniului” (Süddeutsche Zeitung ) la Sala Gaudeamus a Casei de Cultura a Studentilor Iasi. In deschidere va sustine un recital Bogdan Mihailescu, castigatoruI concursului de chitara clasica - editia trecuta.
La vârsta de 8 ani, Desiderio susţinea primul concert în public şi deja presa critică lansa afirmaţii despre el ca fiind « il fenomeno », « copilul minune » sau « chitaristul secolului ». A câştigat 18 premii întâi la cele mai importante concursuri internaţionale, printre care amintim doar:
- Premiul I la Fesivalul Internaţional de Chitară, Havana, Cuba, 1988
- Premiul I la Festivalul Internaţional de Chitară, Tokio, Japonia, 1988
- Premiul I şi premiul special la Festivalul Internaţional de Chitară „Francesco Tarrega” în Spania, 1992.
„Acum ştiu sunetul adevărat al chitarei” – Lorin Mazeel
Aniello Desiderio a susţinut concerte în Franţa, Germania, Italia, Suedia, Spania, Elveţia, Olanda, Grecia, Turcia, Ungaria, Slovenia, Statele Unite ale Americii, Columbia, Venezuela.
Biletele se gasesc la Agentia de bilete a Casei de Cultura a Studentilor Iasi. Pretul unui bilet este 15 lei. Pentru elevi si studenti , acesta are pret special: 10 lei.
marți, 27 aprilie 2010
luni, 26 aprilie 2010
VODKA JUNIOR ska from Greece

ROMANIA PROFUNDA: Bautura, Dans, Cultura,VODKA, SKA la HAND.
Da tonul unui nou brand,
Joi 29 aprilie de la ora 21 sunteti asteptati de
Vodka Juniors ska from athena Greece, http://www.myspace.com/vodkajuniors
Ska Fara Trompete,ska from iasi,peace! ;http://www.myspace.com/skafaratrompete
Eveniment marca astia micii http://www.astiadoi.blogspot.com/.
Sustine scena muzicala, sustine bunul simt, vino la concert, nu te imbata cu apa chioara.
duminică, 25 aprilie 2010
SUSTINE ARTISTII IESENI - cel mai frumos text scris dupa un concert - One night stand with rock'n'roll, by Mishu
One night stand with rock'n'roll, by Mishu
- Doctore, bună seara...!
- Hai salut, intră! Ia loc acolo! Ce eşti aşa ţeapăn? Asistentă, adu te rog ciocanul!
- E pe post de morfină sau pentru ce?
- Pentru reflexe... bine că te crezi deştept că arăţi ca o epavă!
- Doctore, m-am înecat acum într-o mlaştină...
- Bun, acum ştiu că te-ai înecat ca ţiganul la mal! Da’ce-i cu tine? Vii la unş’pe noaptea în cabinet, puţi a scrumieră şi miroşi a alcool mai tare ca un irlandez...
- Vă rog frumos, domnule doctor... Un irlandez venit din Dublin!
- Lasă politeţurile! Soră!
- Las-o doctore, ce ţipi la ea? Nu vezi că e întruchiparea frumosului? Chipeşă, nu prea înaltă, ochii umezi... te-ar purta peste nori dintr-o singură privire, iar cu un zâmbet îţi corupe cea mai frumoasă Utopie!
- Cum te cheamă?
- Hank... eu zic că e şi pricepută... uite cum ţine în mână faşa, te simţi prunc numai dacă îi vezi unghiile trecând peste ea!
- Auzi Hank... fă-mi naibii un serviciu să nu trebuiască să-ţi pun un ghips şi taci naibii din gură!
- Domnule doctor, vă rog... nu fiţi aşa posesiv! Cred că la nuntă când ţi-a furat soţia ai trimis miliţia pe ăla!
- La fel cum o să pun şi pe tine! Ce naiba ţi s-a întâmplat?
-Păăi...
***
Eram în cea mai mare scrumieră posibilă şi se chema Dublin Pub, fiind considerat de mulţi centrul spiritual al oraşului. Mie îmi plăcea doar pentru rock’n’roll şi pentru promovarea amatorilor. Simultan, am întâlnit şi prima imagine a frumosului.
O chema Scarlett, iar ochii ei erau precum mahonul unui Ibanez, părul ei era negru precum beţele Tama ale lui Ulrich, cu şuviţe roşii-carmine. Cu nişte corzi de dermatograf îşi continua conturul lăcaşului unde îşi ascundea pixida cu broască de cel mai închis negru, imitând grafitul. Când vorbea, auzeai corzile clapelor ce îţi turnau note mieroase, iar privirea ei distantă te îmbia doar să încerci să spargi codul pixidei... atunci găseai Paradisul: un suflet şi iubire adimensională. Doamne... mirosea a “acasă”, The House of the Rising Sun, nu casa unde locuieşti, ci casa visurilor tale, unde pistoalele întâlnesc trandafirii, fierul întâlneşte fecioara, iar curentul alternativ (AC) întâlneşte curentul continuu (DC). O iubeai cu fiecare mişcare a genelor subţiri, erau ca prima coardă a bass-ului, dar nu atât de vulgari.
Şi se potrivea atât de bine cu acel loc!
Iar acum, dragă doctor cu un stetoscop ca o trompă, hai să-ţi zic de ce am nevoie de o din-aia-care-îţi-ţine-gâtul-drept...
Odată cu venirea primei trupe ea începea să-mi şoptească Van Halen. Îi venea să sară odată cu refrenul, însă avea grijă să îşi păstreze întregi forţele. Se apropie de obrazul meu şi mă sărută odată cu solo-ul, urmele rujului mă făcură să uit de tot şi să mă ridic, trezindu-mă dansând cu ea.
Cum prea bine ştii, mare dans în rock nu prea există... Aşadar i-am căutat braţele şi i le-am ridicat înspre tavan. Îmi lipeam nările de părul ei ce-mi urla Enter Sandman. Nimic Metallic, ea tresării, însă o sărutai pe gât odată cu solo-ul lui Hammett. Îmi voia maliţiozitatea din interiorul meu, iar eu îi ofeream o muşcătură pe buză... Exit life, Enter night, Take my hand... We’re off to never-never land!
Tinerii îşi terminară repede jam-ul. Eram încântat de ei, iar ea îi întâmpină în sufletul ei cu mâinile ridicate şi ţipete de bucurie. Avea să mi le cânte după, ca un tonomat vintage ce-şi învârte discurile la comandă.
Urmară experţii. Se intitulau Edelvais şi erau compuşi din rock pur şi nebunie curată. Scarlett îmi impune aproape violenţa, dar seducând-o reuşesc să îmi controlez doza de heroină ce curge prin venele mele şi bate odată cu bass-ul şi snare-ul tobei în venele mele. Timpanele îmi erau ca pelicula difuzoarelor, însă tot ceea ce am remarcat era cât de dezgolit eram eu în faţa ei.
Notele construiesc un pat, bass line-ul aşterne cearşafuri, iar cinelele, cu unde sonore duioase, aduc nişte perne pufoase. Mirosul de ideal mă împinge spre ea. Buzele ni se încrucişau odată cu versurile, îmbrăţişările le comiteam prin cearşaful de mătase, iar zgârieturile apar pe pielea mea odată cu solo-ul şi pauzele din “Knocking on heaven’s door”.
Nebunia apare odată cu Smells like teen spirit. Ne amintim cine suntem şi cine am fost. Ea a fost Nirvana, iar eu am fost adeptul ei. Primele versuri aduc bătăile uşoare ale tobei, iar ea îşi unduieşte corpul. Îi pipăi coapsele odată cu riff-ul obsedant a lui Cobain, cel dintre versuri şi refren: Hello-Hello-Hello-How low?
Cât de stupid mă simţeam când o sărut, ea fiind cu un cap de-asupra mea... aveam doar un gând: I feel stupid and contagious!
Mă părăsii sărutându-mi buzele. Fugii, iar eu mă simţeam părăsit într-o vale a plângerii... Luna de preste vârfuri îmi arăta faţa plină de zgârieturi de la crengi şi căzături. Mă simţeam ca o bestie lipită cu coastele de trunchiul unui copac, fără figură, fără chip, cu ochii roşii de disperare... Eram lăsat pustiu, trecător, visător, lăsat să mă nasc şi să mor. Fear of the dark încheie recitalul...
***
- Gâtul ţi l-am fixat... în rest vei avea nevoie de paracetamol, metadonă şi un sanitarium
- Metadona pentru ce-i?
- Ziceai ceva de heroină ... alea-alea...
- Era drogul pur al muzicii. Azi am luat o supradoză and I’m … thunderstruck!
- No… you’re on the Highway to Hell!
One night stand with rock'n'roll, by Mishu
Noul proiect SOUNDCHECK promovat pe sticla
vineri, 23 aprilie 2010
stire de ultima ora
Va asteptam la un concert de zile mari cu
DINU OLARASU
PAUL ARVA
LUCIAN LEONTE
ANDREI BEZNA
ALEXANDRA ANDREI
Intrare 10 ron
joi, 22 aprilie 2010
marți, 20 aprilie 2010
OPEN SEASON

CONCERT DE COVERURI rock si blues cu OPEN SEASON, miercuri seara de la ora 21, in Club Hand, pe Stefan cel Mare.
http://openseason.toateblogurile.ro/
SEARA DE FOLK

SEARA DE FOLK va propune joi in Club Hand pe CIPRIAN COTRUTA si ALBERT CASANDRUC. Concertul incepe pe la 21 si ceva si se termina mai tarziu.
Pe ciprian il puteti vedea pe aici: http://cipyflo.blogspot.com/
si asculta aici:
Asculta mai multe audio Muzica
Asculta mai multe audio Muzica
Asculta mai multe audio Muzica
Asculta mai multe audio Muzica
pe albert il puteti vedea si asculta aici
joi, 15 aprilie 2010
Seara Medicinistilor

SEARA MEDICINISTILOR se organizeaza duminica 18 apr incepand cu ora 20:30, de catre ASB, cu scopul strangerii de fonduri pentru sustinerea activitatilior organizatiei.
Pentru aceasta, se organizeaza un concert cu trupele:
RAVA - www.myspace.com/ravaband
MOLDAVIA FOLK - www.moldaviafolk.wordpress.com
IULIAN RUSU
Intrarea la SEARA MEDICINISTILOR este 5 ron.
miercuri, 14 aprilie 2010
FOLKUSTIC 4

Vineri 23 aprilie, ora 21, Sala Gaudeamus: DINU OLARASU, PAUL ARVA, LUCIAN DARIE, ALEXANDRA ANDREI, ADI BEZNA. Intrarea 10 ron
Folkustic este un spectacol cu oameni pentru oameni. Ca si eveniment este un prilej de frumoasa intalnire intre prestatorii de muzica folk(mai mult sau mai putin cunoscuti) si consumatorii acestui gen.
Folkustic este locul in care unui cantec ii poate creste aripi. Vorbim aici in special de compozitie, de creatie personala si nu neaparat de interpretarea unui cover. Folkul, asa cum arata el astazi, a imprumutat elemente din jazz, blues, country sau pop. Dar un cantec bun este un cantec bun si atat. Iar rostul unui cantec este sa ajunga firesc si cat mai aproape de sufletul omului.
Pe blogul folkustic http://folkustic.blogspot.com se pot citi CV-urile artistice ale unor oameni care foarte rar sunt difuzati pe radio sau apar la TV. Sunt oameni care s-au format si au castigat experienta in festivaluri de gen, alaturi de marile nume ale folkului romanesc. Ei (si nu numai ei) fac parte din familia folkustic.
Rock unplugged la Moldova Mall

Te invitam incepand cu 17 aprilie la patru concerte live, reunite sub numele Rock unplugged la Moldova Mall:
17 aprilie, ora 19.00 - Edelvais Unplugged – concert sustinut de trupa Edelvais unde se vor interpreta pe langa melodii proprii si coveruri rock;
24 aprilie, ora 19.00 - In memoriam Nirvana – concert sustinut de trupa Edelvais unde vor fi interpretate unplugged piese ale formatiei Nirvana
8 mai, ora 19.00 - Petran & Friends – concert unplugged rock si blues sustinut de Petran Paveliuc si invitatii lui
14 mai, ora 19.00- Petran & Students – concert rock unplugged sustinut de Petran Paveliuc si elevii sai .
Trupa Edelvais (Razvan Jitaru - vocal si chitara bass, Adi Enescu - tobe, Casian Kersan - clape si Petran Paveliuc - chitara si voce), s-a infiintat in anul 2000 si a concertat in tara alaturi de Iris, Voltaj, Directia 5, Holograf, Zdub si Zdob, Vita de vie si Parlament. Initiatori ai proiectului “Rock’n liceu”, doresc sa sustina si sa promoveze concertele live si trupele rock din liceele iesene.
Vino in perioada 17 aprilie-14 mai la Moldova Mall, etajul 5 sa te bucuri de atmosfera specifica a unui concert unplugged, sa asculti melodii din repertoriul rockerilor consacrati sau piese proprii a trupei Edelvais si invitatilor lor.
*Moldova Mall sustine artistii ieseni.
marți, 13 aprilie 2010
cuvinte de la prieteni care ma motiveaza
In contrast cu multe tipare, tu te ocupi te tinere talente, le ajuti sa rasara in "iarna" ce parca ne ingheata simturile si nu ne mai lasa sa ne uitam in jur, sa traim cu adevarat (unii ar numi-o "criza", altii poate "individualism").
Felicitari pentru faptul ca mereu esti alaturi de cei care abia pasesc cu adevarat in viata, fie ca sunt studenti sau doar liceeni, felicitari pentru sustinerea pe care le-o acorzi zi de zi si pentru evenimentele in care te implici!
Si nu in ultimul rand, felicitari pentru ca nu te lasi furat de activitatile cotidiene si ca ai grija de o familie minunata, de o dulce fetita ce iti aduce zambetul pe buze de fiecare data cand o vezi chiar si in poze!
Mult succes in continuare - pe ambele planuri!
roxana vitelaru via facebook








.jpg)