SUSTINE ARTISTII IESENI - cel mai frumos text scris dupa un concert - One night stand with rock'n'roll, by Mishu

One night stand with rock'n'roll, by Mishu

- Doctore, bună seara...!

- Hai salut, intră! Ia loc acolo! Ce eşti aşa ţeapăn? Asistentă, adu te rog ciocanul!

- E pe post de morfină sau pentru ce?

- Pentru reflexe... bine că te crezi deştept că arăţi ca o epavă!

- Doctore, m-am înecat acum într-o mlaştină...

- Bun, acum ştiu că te-ai înecat ca ţiganul la mal! Da’ce-i cu tine? Vii la unş’pe noaptea în cabinet, puţi a scrumieră şi miroşi a alcool mai tare ca un irlandez...

- Vă rog frumos, domnule doctor... Un irlandez venit din Dublin!

- Lasă politeţurile! Soră!

- Las-o doctore, ce ţipi la ea? Nu vezi că e întruchiparea frumosului? Chipeşă, nu prea înaltă, ochii umezi... te-ar purta peste nori dintr-o singură privire, iar cu un zâmbet îţi corupe cea mai frumoasă Utopie!

- Cum te cheamă?

- Hank... eu zic că e şi pricepută... uite cum ţine în mână faşa, te simţi prunc numai dacă îi vezi unghiile trecând peste ea!

- Auzi Hank... fă-mi naibii un serviciu să nu trebuiască să-ţi pun un ghips şi taci naibii din gură!

- Domnule doctor, vă rog... nu fiţi aşa posesiv! Cred că la nuntă când ţi-a furat soţia ai trimis miliţia pe ăla!

- La fel cum o să pun şi pe tine! Ce naiba ţi s-a întâmplat?

-Păăi...

***

Eram în cea mai mare scrumieră posibilă şi se chema Dublin Pub, fiind considerat de mulţi centrul spiritual al oraşului. Mie îmi plăcea doar pentru rock’n’roll şi pentru promovarea amatorilor. Simultan, am întâlnit şi prima imagine a frumosului.

O chema Scarlett, iar ochii ei erau precum mahonul unui Ibanez, părul ei era negru precum beţele Tama ale lui Ulrich, cu şuviţe roşii-carmine. Cu nişte corzi de dermatograf îşi continua conturul lăcaşului unde îşi ascundea pixida cu broască de cel mai închis negru, imitând grafitul. Când vorbea, auzeai corzile clapelor ce îţi turnau note mieroase, iar privirea ei distantă te îmbia doar să încerci să spargi codul pixidei... atunci găseai Paradisul: un suflet şi iubire adimensională. Doamne... mirosea a “acasă”, The House of the Rising Sun, nu casa unde locuieşti, ci casa visurilor tale, unde pistoalele întâlnesc trandafirii, fierul întâlneşte fecioara, iar curentul alternativ (AC) întâlneşte curentul continuu (DC). O iubeai cu fiecare mişcare a genelor subţiri, erau ca prima coardă a bass-ului, dar nu atât de vulgari.

Şi se potrivea atât de bine cu acel loc!

Iar acum, dragă doctor cu un stetoscop ca o trompă, hai să-ţi zic de ce am nevoie de o din-aia-care-îţi-ţine-gâtul-drept...

Odată cu venirea primei trupe ea începea să-mi şoptească Van Halen. Îi venea să sară odată cu refrenul, însă avea grijă să îşi păstreze întregi forţele. Se apropie de obrazul meu şi mă sărută odată cu solo-ul, urmele rujului mă făcură să uit de tot şi să mă ridic, trezindu-mă dansând cu ea.

Cum prea bine ştii, mare dans în rock nu prea există... Aşadar i-am căutat braţele şi i le-am ridicat înspre tavan. Îmi lipeam nările de părul ei ce-mi urla Enter Sandman. Nimic Metallic, ea tresării, însă o sărutai pe gât odată cu solo-ul lui Hammett. Îmi voia maliţiozitatea din interiorul meu, iar eu îi ofeream o muşcătură pe buză... Exit life, Enter night, Take my hand... We’re off to never-never land!

Tinerii îşi terminară repede jam-ul. Eram încântat de ei, iar ea îi întâmpină în sufletul ei cu mâinile ridicate şi ţipete de bucurie. Avea să mi le cânte după, ca un tonomat vintage ce-şi învârte discurile la comandă.

Urmară experţii. Se intitulau Edelvais şi erau compuşi din rock pur şi nebunie curată. Scarlett îmi impune aproape violenţa, dar seducând-o reuşesc să îmi controlez doza de heroină ce curge prin venele mele şi bate odată cu bass-ul şi snare-ul tobei în venele mele. Timpanele îmi erau ca pelicula difuzoarelor, însă tot ceea ce am remarcat era cât de dezgolit eram eu în faţa ei.

Notele construiesc un pat, bass line-ul aşterne cearşafuri, iar cinelele, cu unde sonore duioase, aduc nişte perne pufoase. Mirosul de ideal mă împinge spre ea. Buzele ni se încrucişau odată cu versurile, îmbrăţişările le comiteam prin cearşaful de mătase, iar zgârieturile apar pe pielea mea odată cu solo-ul şi pauzele din “Knocking on heaven’s door”.

Nebunia apare odată cu Smells like teen spirit. Ne amintim cine suntem şi cine am fost. Ea a fost Nirvana, iar eu am fost adeptul ei. Primele versuri aduc bătăile uşoare ale tobei, iar ea îşi unduieşte corpul. Îi pipăi coapsele odată cu riff-ul obsedant a lui Cobain, cel dintre versuri şi refren: Hello-Hello-Hello-How low?

Cât de stupid mă simţeam când o sărut, ea fiind cu un cap de-asupra mea... aveam doar un gând: I feel stupid and contagious!

Mă părăsii sărutându-mi buzele. Fugii, iar eu mă simţeam părăsit într-o vale a plângerii... Luna de preste vârfuri îmi arăta faţa plină de zgârieturi de la crengi şi căzături. Mă simţeam ca o bestie lipită cu coastele de trunchiul unui copac, fără figură, fără chip, cu ochii roşii de disperare... Eram lăsat pustiu, trecător, visător, lăsat să mă nasc şi să mor. Fear of the dark încheie recitalul...

***

- Acum mă doare tot în mine... Ce îmi propui?

- Gâtul ţi l-am fixat... în rest vei avea nevoie de paracetamol, metadonă şi un sanitarium

- Metadona pentru ce-i?

- Ziceai ceva de heroină ... alea-alea...

- Era drogul pur al muzicii. Azi am luat o supradoză and I’m … thunderstruck!

- No… you’re on the Highway to Hell!

One night stand with rock'n'roll, by Mishu